E-atât de bine să stai ușor în zi. Să cânți încet, să nu auzi
Cum ierburi cresc, să muști din traiul ca un măr
Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi
Și să visezi cu palma rătăcită-n basme și în păr.

Prin lanuri să pășești cu munții – șal pe umeri
La gât, fâșii de zări să-ți legi cravate,
Germanice balade să scandezi, să numeri
Fântânile de secetă și sete deșertate.

Prin cucuruzi să-ți legi deschise răni adânci
Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri
Să treci prin șanțuri mici cu inima pe brânci
Să râzi când sufletul îți spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit
De palma calmă a curentelor de munte
Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit
Și-apoi să-ți scrii poemele țâșnind din frunte.