Retorul vine la tine,
îți smulge poemul din mâini,
ți-l numără filă cu filă.
”Domnule retor, de unde vii?”

”Dintr-o hrubă de aur. Acolo,
mi-au spus să tac și am tăcut;
astăzi mi-au spus să vorbesc,
dă-mi cuvintele tale.”

Retorul, retorul, retorul
îți smulge poemul din mâini,
ți-l citește în fața mulțimii,
cu toată puterea glasului său.

Tu, care taci, i-ai văzut
cerul gurii-nnorat,
vălul roșu vibrând
în spărtura gâtlejului negru.

Fii mulțumit, prin urmare,
cu muncile lui.
El îți citește poemul
până-n adânc,

limba lui se lovește
de vorbe cu colții de fier,
limba lui, nu a ta, limba lui jupuită
se zbate-ntre vorbe cu spini.

El îți citește poemul,
răsplata, la capăt, e-a lui;
mâna ta dreaptă, care l-a scris, se afundă
în golul cătușei.