Ieri lunecai cu aripile stinse
Printre amurguri reci și clipe-nvinse
Surâs de vultur ca o stea să cadă
Pe-o catedrală vie de zăpadă.

Azi, când eroarea își ridică blând
Trandafiriul clipei interzise
Deschide tâmpla zării traversând
Unghiul acestor fluturi delirând
Căci în teroarea lacrimei ucise
Zac orizonturi de cristal proscrise.

Iar mâine, o maree între pești,
Arse tăceri, ochi lacom de unelte
Îmi vei străpunge carnea. Unde ești,
Spre care vagi și-nmiresmate delte
Un infinit de moarte zămislești?