agonia
magyar

v3
 

Agónia - Művészeti Műhelyek | Szabályo | Mission Lépj kapcsolatba velün | Regisztrál
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Cikk Közösségek Pályazat Esszé Multimédia Személyese Vers Sajt? Próza _QUOTE Forgatókönyv Speciáli

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


A szerző további alkotásai


Ennek a szövegnek a fordítása
0

 Tagok kommentárja


print e-mail
Megjelenitése: 3680 .



Noaptea nașterii
vers [ ]
Decembrie 1912

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alexei_Mateevici ]

2010-03-15  | [Ezt a szöveget a következ. nyelven kell olvasni romana]    |  Könyvtárba beírt Midrigan Mihai






De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.

S-au născut El din focul cerescului dar,
Din smerirea Curatei Fecioare,
Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar,
Să sfârșească amara plânsoare...

Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos,
Nu i-au prins omenirea de veste,
Numai cei de la turme-au venit la Hristos,
Văzând rostul minunii aceste.

Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit
Nu în casă de neam, boierească,
Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit,
În colibă culcat — păstorească.

Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat,
Ceru-ntreg bucurând și pământul,
Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat
Drumul drept spre Hristos arătându-l.

În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt
Pân' la vârsta de cer hotărâtă,
Dar iubirea de oameni în sufletul blând
Au crescut-o frumos înflorită.

Cu această iubire, - acest vecinic odor,
Au purces El atuncea prin lume;
Al iertării și păcii milos vestitor
Spre mărirea Preasfântului Nume.

Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis
Au siut-o El, jertfa iubirii,
Și au murit, și a treia zi iar au învis,
Biruind stăpânea învrăjbirii.

De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.

Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Și durerea în sufletul tău va-nceta,
Și plânsoarea cea grea conteni-va.

Răsărind cu Hristos din mormântul adânc,
Luminând întunericul gropii,
Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng
Liniștește și mângâie robii.

Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin
Nu mai are aceea putere:
Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin.
El ascunde scânteia-nvierii.

Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier,
Nedreptatea în zilele tale, --
Tu să știi că iubirea, venită din cer,
Lumina-te-va-n scârbă și jale.

Tu să știi că veni-va doritul tău ceas
Și în piept ți-a muri suferința,
Și în sufletul tău, din amar și necaz,
Ca Hristos, învia-va credința.

Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori
Pentru tine în clipele cele,
Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori,
Vei uita suferințele grele.

De-ți slăbește credința în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ți aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.

Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Și durerea în sufletul tău va-nceta,
Și plânsoarea cea grea conteni-va.

Și să știi că veni-va doritul tău ceas,
Când în piept ți-a muri suferința,
Și în sufletul tău, din amar și necaz,
Ca Hristos, învia-va credința.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Az irodalom, kultúra és vers háza. Írj és élvezd a cikkeket, esszéket, prózát, klasszihus verseket és versenyeket poezii
poezii
poezii  Keresés  Agónia - Művészeti Műhelyek  

Az oldalakon megjelent bármely anyag közlése engedélyünk nélkül, tilos.
Copyright 1999-2003. Agonia.Ne

E-mail | Publikálási és bizalmassági politik

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!