Să oprim puțin caii în dreptul acestor săruturi,
în istoria acestor minarete ale speranței, încă
îți mai văd fața sub marginea de franjuri a
curcubeului, nu mai întrebi ceasul privighetorii
cât e de târziu pe firmamentul orașului, pe
fundalul de cuarț al clipei? – o briză vine
până la mine, a disperării din palma ta unde
de atâta timp găsesc toate frânturile de obiceiuri,
îndatoriri și evenimente.

Buzele tale muiate în spuma amară a algelor.
„Jamais de la vie / jamais dans la nuit
Quand ton coeur se demange de chagrin...”