Cei ce sunt în închisoare vor să știe dacă arborele
Mai urcă spre cer, dacă fluviul, vântul
Mai dau târcoale orașelor și dacă zorile
Mai au zgomotul căruței zarzavagiului.

Cei care dorm oare nu se tem că la trezire
Bucățile risipite ale lumii nu se vor mai îmbina?
Iată-i cum se ridică și privesc prin geamuri
E bine că străzile, zidurile sunt la locul lor.

Dar pentru prizonierii ale căror degete au clădit
În fundul unei sticle, un palat, o corabie
Și din care uitarea a ros lucrurile puțin câte puțin
Precum marea care desfigurează pe încetul stâncile,

Arborele e deja pasăre, câmp și nor
Dimineața are un tremur moale de căprioară
Pentru a face să intre munții, grâul în celulele lor
Au schimbat cursul apelor și frontierele.