Pumnal, tovarăș drag, te-a făurit
Un georgian cu duh de răzbunare
Iar un cerchez viteaz te-a ascuțit
Ca să lovești în plin, cu-nverșunare.

O mână albă mi te-a dăruit
În clipa dureroasă-a despărțirii,
Și-atunci tu nu cu sânge-ai fost stropit
Ci doar cu lacrimi, perle-ale mâhnirii.

Doi negri ochi, cuprinși de-ndurerare
În inima mea, tainic, pătrundeau,
Și cum oțelul tău la foc sclipește
Se-ntunecau și iarăși s-aprindeau.

În semn de dragoste tu mi-ai fost dat;
Și-i drept, cu tine nu mă simt stingher
Și vreau să-mi fie sufletu-ncordat
Și tare ca și tine, tovarășe de fier!