Am rasfoit si eu volumul.
N-or fi frumosi poetii... Natural,
Alrminteri ar fi fost un cumul.
Dar mie,
Cei ce s-au apucat de poezie
Sint toti, - pama la ultimul, - strigoi.

Cand ma uitam, pe rand, la fiecare,
Aveam, asa, o vaga presimtire
Ca ma asteapta o nenorocire.
Si cand am dat, in fine, de propriul meu chip,
Era sa tip
De spaima si de indignare!

Ma vad aici
Cu gura stramba, cu ochi mici
Cu nasul ca de cucuvea,
Cum te arata, cand te uiti de-aproape
Oglinzile-nramate-n tinichea,
Cu sticla verde care face ape.

Cum, asta-s eu?
Nu s-a facut cumva confuzie?...
Marturisesc ca-mi vine greu
S-accept cu suflet impacat aceasta deziluzie.

De-as fi stiut
C-or sa ma treaca in antologie
Cu-nfatisarea asta de mumie,
Ma apucam de la-nceput
De alta meserie!

Si dac-as sti ca reprezinti
(O, cap cubist si fara dinti!)
In loc de chipul meu cel viu
Expresia literaturii mele, -
As prefera sa nu mai scriu!

Cand mi-au vazut ai mei portretul,
M-au cainat, cu mainile la gura:
- Vezi daca faci literatura?...
Iar biata mama m-a bocit,
Ca dupa asta nu ma mai marit!

La urma, pentru-o confruntare decisiva,
M-am adresat unei vecine,
Femeie simpla si "obiectiva".
Ea s-a uitat intai la mine,
Apoi la el,
Prin ochelari cu rama de baga`,
Si-a zis:
- E ruda cu mata?
Parca aduceti putinel -
Ti-o fi bunica ori bunel...