după efortul expulziei. într-o zi
n-or să mai aibă destulă putere să-și
împingă fătul afară de tot.

aici numai patul mai are puțină căldură umană.
și eu dorm și mă cufund în saltea și ea mă
îmbucă tot mai de sus, de
umeri, de ceafă, de piept.

și dorm acum pentru că mâine urmează
și mâine să dorm și în molusca pernei
nu mai contează dacă eu sunt eu sau eu-

salteaua se umflă și mă scufund încet în
întunericul ei dulce, fără speranță, fără vedere,
se-nchide deasupra și se lipește ca un plic la căldură,
placenta cearșafului abia mai îngăduie răsuflarea

și mircea strigă trezește-te, dar eu nu-l mai aud
trezește-te, zice, dar eu nu.
la ce m-aș trezi și cu ce-aș mai rămâne
dacă m-aș trezi în întregime.