Ştiu că mi-e dat a muri în amurg sau în zori -
Una din două, ci care anume n-am ştire.
Ah, de-ar fi chip să se stingă de două ori
Flacăra mea, mi s-ar părea că-i o izbăvire.

Fiică cerească! Trecui pe pământ dănțuind
Cu trandafiri - şorțul plin - nepierzând nici o floare.
În amurg sau în zori am să mor, providența nicicând
Noaptea pe albul meu suflet n-o să pogoare.

Spre cerul înalt mă voi rupe în ultimul ceas,
Crucea ferind-o cu mâna gingaş la o parte,
Zarea tăind-o cu surâsu-mi de bun rămas, -
Eu voi rămâne poet şi-n suspinul de moarte.