Stârneam și înnebuneam vulturoaica,
mort de oboseală, cățărat pe pisc,
în loc să găsesc nori, crivățe, stele albastre,
am găsit-o pe vulturoaică stând pe ouă.
Am fluierat la ea, am urlat la ea, i-am cântat;
ea, calmă și măreață, sus în vârf
domnea peste ouăle ei din cuib.
Am vrut s-o alung,
dar mi-a sfâșiat obrazul cu pliscul.
Vă spun și vouă:
Pe muntele ăsta nu e de urcat,
pentru că nu e de văzut nimic!
Vă zic și vouă:
Ce-a fost de văzut a văzut vulturoaica!