Sufletul mi-e veșted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrânețe;
Jos, la poale,-s pajiști, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumusețe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvataia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.

Þi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful și minciuna ce-au fost fără vină.
Daca poți, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.