Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu' nourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă
Un copac, el singur, gol de tot pe lunca
Stă-n trăita lume de cântări și flori.

N-are bucurie nici de vânt și ploaie,
Nici de cânt de păsări, nici de cuib cu pui;
Din podoaba-ntreagă a vieții lui
Nu-i ramase bietul nici măcar o foaie.

Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă-nrădăcinat
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!