VINO TATÃ ÎNFÃÞIȘEAZÃ-MI

după moartea ta/încă o dată
ochii tăi albaștri/spune, ești departe?

ai plecat blînd/de-aici din astă/lumină
și de te reîntorci
poate fi moartea așa?/ așa, ca iarba
pe care am tuns-o de ani.

așa ca lemnul, ce stă acolo
și podul/pe propriile-mi
vise/picioare de copil. pe acest lemn. eu întorc
podul.

acolo stai tu/ca un spațiu
și-l culegi pe-al nostru
și-l faci sul/ca pe-un covor.
atît de blînd/cum iarba si consolarea
și cîteodată acest pămînt dur.

gol mă voi duce din nou.-
venit gol din mama mea.
Domnul a luat, spune
funcționarul-sufletelor/cînd tu ai dispărut
în rosul pămînt. și Hiob, capitolul unu, vers douăzecișiunu.

ușa se va trînti.
iute desfășoară funcționarii
covorul din nou.

pe el să stai tu/uitat
făr de-o lacrimă/un brav cetățean
să rămîi.