Vei sta închisă într-un semn al meu –
pe când lumina însăși, ostenită,
mă va striga, tânjind, ca o iubită
nemaiputând fugi din curcubeu;
vei sta alături de cuvinte sparte,
gândindu-mă învins și-ndurerat
(oh! germinândă sete de păcat
pe care șoldu-ți s-a decis s-o poarte);
vei urmări fantastica secundă
purtata de corăbii pe ocean,
sau orologiul vechi, subpământean,
ce crește munții mari până-i scufundă…
Vei urmări cântarul firii mele –
dar eu, pe talgere, voi fi chiar ele!