S-a stins pe uliți cel din urmă zvon.
Arar un pas răsună monoton
Pe trotuarul luciu și pustiu...

La colț, în umbră, micul vizitiu
Așteaptă un tramvai întârziat:
El și căluțul lui, doi bieți fârtați,
Bătuți de vânt și ploi,
Ce bine se-nțeleg ei amândoi!

Pe după gât el i-a trecut un braț,
Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama
Tovarășului credincios și blând...

Iar calul, nemișcat și el de teama
Să nu-i alunge visul prea curând,
Ciulește doar urechea, când și când,
În liniștea târzie ascultând...

Și ninge peste ei și nu-și dau seama.