Prin straniu-mi vis, adesea, îmi trece surâzând
Femeie neștiută ce-aș vrea să-mi fie dragă,
Și să-i fiu drag, și firea să-și schimbe când și când
Și totuși, neschimbată, cu drag să mă-nțeleagă.

Căci mă-nțelege tainic, și sufletu-mi plăpând
Spre ea nu mai purcede cu mistice cuvinte;
Ea singură, pojarul pe fruntea mea fierbinte
Mi-l răcorește gingaș cu ochii ei, plângând.

E brună? Blondă? -N păru-i e foc de auroră?
Nu știu. Numirea-i însă e dulce și sonoră,
Cum poartă-nvinșii vieții, în dureros secret.

Privirea-i de statuie contemplă de departe,
Și-n vocea-i calmă, gravă, se modulează-ncet
Chemări de glasuri scumpe care s-au stins în moarte.