Dialogul Tăcerii – „Despre arta rugăciunii inimii”
Notă editorială: Text de adâncă rezonanță isihastă din perioada „Rugului Aprins”, privind mecanismul lăuntric al rugăciunii dincolo de vorbe.

„Rugăciunea nu este o înșiruire mecanică de formule sau o lecție pe care o reciți lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre meșteșugite, ci de suspinul inimii noastre.

Să stai în fața lui Dumnezeu înseamnă să taci cu toată ființa ta, pentru ca să poată vorbi El. Când mintea coboară în inimă și se așază acolo ca un străjer la porțile cetății, toate gândurile străine, toate grijile mărunte și toate patimile se risipesc precum fumul în bătaia vântului.

Nu căutați stări înalte, nu căutați lumini văzute sau extazuri mincinoase. Căutați doar o frângere smerită a inimii. Un oftat din adânc, un «Doamne, miluiește-mă!» rostit cu conștiința că ești cel mai sărac și mai neputincios om de pe pământ, deschide cerurile mai repede decât o mie de cărți citite la lumina lămpii. Rugăciunea adevărată este o rană de dor care nu se mai vindecă niciodată în această viață.”