|
Önéletraj Attilio Bertolucci
S-a născut în 1911 la S. Lazzaro (Parma). A urmat facultatea de drept, pe care o abandonează pentru a se înscrie la aceea de Litere din Bologna. Predă istoria artei la Parma, colaborând, la reviste precum „Letteratura”, „Circoli”, „Corrente”. Din 1939 va înființa și dirija colecția de poeți străini „La Fenice” a editurii Guanda. După război se mută la Roma, unde lucrează pentru programul III la Radio și colaborează la cotidianul „La Repubblica”. Debutează cu placheta Sirio, Parma, 1929. Celelalte volume sunt: Fuochi in novembre, 1934; La capanna indiana, 1951; Viaggio d\'inverno, 1971; La camera da letto, 1984. A îngrijit antologia, Poesia straniera del Novecento (1960).
Asumându-și conștient „o muză minoră”, Bertolucci pare să refacă o tradiție a poeziei italiene din secolul trecut, trimițând la pastelul carduccian și la „idila” leopardiană; dar tot acest epigonism programatic „răspunde unei tematici închisă voluntar într-un autobiografism elegiac și defensiv” (Pier Vincenzo Mengaldo). Peisajul natural e folosit exact precum în pânzele impresioniste pentru a fixa o stare de sentiment. Inserțiunea autobiografică se introduce brusc, înroșind un pliu al poemului ce, dintr-odată, pierde pacea agrestă comunicată inițial și se cutremură de energii proustine excesive. S-a vorbit de un „proustianism țărănesc” în cazul său, ceea ce se leagă în primul rând de modalitatea epică de a structura discursul; epicul cere totdeauna un impact puternic cu realul pe care poeții postmoderniști l-au pus în evidență cel mai bine folosind tehnici ce țin de descrierea cadrului. Dacă, mai în urmă, poetul a revenit cu La camera da letto, într-o manieră aproape „romanescă”, această opțiune este un indiciu clar despre vitalitatea unei asemenea poetici „figurative”.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 230)
|
Ajánlott Alkotáso
