|
Önéletraj Barbu Solacolu
Barbu Solacolu a fost un poet, dramaturg, memorialist și traducător român.
Născut în București, la 5 martie 1897, descendent direct din Dimitrie Hagi-Anghel Solacolu, participant la revoluția de la 1848. Urmează liceul și studiile economico-filozofice la București. Debutează în 1912, la revista Flacăra. Luptă pe front între 1916-1918. După război obține două doctorate în Germania, în filozofie și economie politică (1923), cu tezele Tonnies Begriff der Gesellschaft und Gemeinschaft și Die rumanische Erdolfrage, trecute cu Werner Sombart, Heinrich Herkner și Alois Riehl. Conferențiar onorific în București la Academia de înalte studii economice și la atedra de istoria doctrinelor economice și sociale. Desfășoară activități sociologice în cadrul Institutului social-român (director D. Gusti). După 23 august 1944, ocupă diferite funcții cu caracter economic-industrial. În anii din urmă, bogată activitate de traducător: Shakespeare, Ronsard, Giosuè Carducci, William Styron, Cyprian Ekwensi, Elizabeth Barrett-Browning.
A murit în 1976.
OPERE (poezii):
Umbre pe drumuri, Buc., 1920;
Umbre pe drumuri, cu o prefață de Șerban Cioculescu, E.P.L., 1968.
ALTE OPERE:
Evocări, confesiuni, portrete, cu o postfață [Fantazii de-ale Mnemosinei] de Mihai Gafița, Cartea Românească, Buc., 1974.
COLABORÃRI:
Facla, Rampa (1912); Versuri și proză (1912-1914); Flacăra (1912,1916); Convorbiri literare (1915, 1924); Cuvântul liber, Letopiseți (1918-1919); Viața nouă (1920); Secolul 20.
REFERINȚE:
[Ovid Densusianu], Umbre pe drumuri, Viața nouă, XVI, 4-6, 1 iunie-1 august, 1920, p. 106; G. Călinescu, Istoria literaturii române, Buc., E.F., 1941, p. 851; Virgil Gheorghiu, Barbu Solacolu, Umbre pe drumuri, Viața românească, 1968, 11, p. 142-143.
Cea mai mare parte dintre informații sunt extrase din Antologia poeziei simboliste românești (1972, ediție de Lidia Bote).
|
Ajánlott Alkotáso
