|
Önéletraj Ion Gheorghe
◊ GHEORGHE, Ion (16.VIII.1935, Florica, Buzău), poet.
◊ Cărți publicate:
Pâine și sare, București, 1957; Căile pământului, București, 1960; Țara rândunelelor, București, 1963; Cariatida, București, 1964; Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic. Scrisori esențiale, București, 1966; Zoosophia, București, 1967; Vine iarba, București, 1968; Cavalerul trac, București, 1969; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, București, 1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988; Muzaios, București, 2001; Elegii politice, București, 2002; Cogaioanele – Munții Marilor pontifi, București, 2004.
"La 70 de ani, marele poet Ion Gheorghe nu numai că nu a fost sărbătorit așa cum pe drept cuvânt ar fi meritat un scriitor atât de viguros și de original, dar opera sa poetică (comparabilă, ca întindere și greutate, doar cu a câtorva poeți români de după Arghezi și Blaga) este în mod constant denigrată sub ridicole pretexte ideologice și politice. Prejudecata și lipsa de sinceritate a celor ce fac jocurile istoriei literare în stricta contemporaneitate a acestui creator ce și-a pierdut prestigiul public din urmă cu 25 de ani, prin jocurile de culise abil orchestrate de alții, dar și grație consecvenței sale față de principiile de-o viață, fac din poezia pe care Ion Gheorghe continuă să o scrie (parcă expulzată, și acum, la 49 de ani de la prima sa carte, dintr-un vulcan noroios în plină erupție), o raritate de mare preț pentru cititorii, câți or fi ei, de poezie românească, la începutul acestui nou mileniu.
Că Ion Gheorghe și-a păstrat crezul politic și încrederea nețărmurită în limbaj, că tabletele dacice pe care susține că le-a descifrat nu sunt acceptate “științific” (dar nici măcar de o cercetare care să confirme sau să infirme pentru totdeauna adevărul spuselor poetului nu pot fi în stare arheologii și istoricii Academiei?) nu mai are nicio importanță când avem de-a face cu astfel de poeme splendide, adânc înrădăcinate în tradiția și în mitologia românească, atât de scumpe și lui Eminescu, astăzi refuzate cu suficiență de postmodernii “cosmopoliți” ca niște semne rușinoase, aparținând unei lumi dispărute. În definitiv, poate că lumea din care coboară Ion Gheorghe nu a fost de tot îngropată – este un gând, acesta, pe care ar fi bine să nu-l alungăm în clipele de adâncă reflecție și cumpănă."
(“Transilvania” nr. 7/2006)
|
Ajánlott Alkotáso
