Olda: 1
Autoportret
: din ant. Poezia română actuală
 Vers 2011-01-30 (5909 megjelenítések)
Cântec pe hârtie
:
Vers 2005-11-14 (7816 megjelenítések)
Februarie mistic
:
Vers 2005-11-17 (8202 megjelenítések)
Femeia cafenie
:
Vers 2005-11-15 (8581 megjelenítések)
Fiara care s-a pierdut
:
Vers 2005-11-16 (6744 megjelenítések)
Grădina publică
:
Vers 2008-11-28 (5475 megjelenítések)
Iubita cu surâs neutral
:
Vers 2005-11-17 (7209 megjelenítések)
Joc de Hydrargir
:
Vers 2005-11-15 (6099 megjelenítések)
Noi doi
: din Plantații (1945)
Vers 2009-08-18 (6025 megjelenítések)
Noiembrie patetic
: Plantații
Vers 2022-01-12 (556 megjelenítések)
Plantația de cuie
: din Plantații (1945)
Vers 2010-04-28 (7675 megjelenítések)
Ploaia
: din Plantații (1945)
Vers 2010-04-06 (5581 megjelenítések)
Stradivarius
: din revista Memoria nr. 1/1990
Vers 2010-07-15 (5131 megjelenítések)
Ultimul de la 1200
:
Vers 2008-11-28 (5326 megjelenítések)
Olda: 1 |
|
|
|
|
|
Önéletraj Constant Tonegaru
Constant Tonegaru (*26 februarie 1919, Galați - †3 februarie 1952, București) a fost un poet român care a făcut parte din al doilea val al avangardei literare românești.
După ce își întrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termină vreodată, practică profesii dintre cele mai diverse, precum aceea de funcționar la Ministerul Culturii sau vânzător de fructe la Constanța. Duce permanent o viață boemă. În anii 1946 și 1947 audiază cursurile de literatură ale lui George Călinescu la Facultatea de Litere din București. Debutează în 1942 în revista Expresul din Brăila. Ulterior colaborează cu poezii la revistele Preocupări literare, Kalende, Universul literar. Singurul volum de poezii apărut în timpul vieții, Plantații - distins în 1945 cu premiul Editurii Fundației Regale pentru Literatură și Artă acordat scriitorilor tineri - face dovada apartenenței poetului la mișcarea de avangardă, dar aduce în peisajul liric al epocii nostalgia minulesciană a ținuturilor exotice, colorată de autoironie și de presentimentul morții: "Sunt condotierul Tonegaru fără spadă / mi-am tocit-o ascuțindu-mi ultimul creion / să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă".
A făcut parte începând din 1946 din gruparea literară din jurul criticilor literari Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu, împreună cu Pavel Chihaia, Dinu Pillat, preotul catolic Marie-Alype Barral, Teohar Mihadaș, Iordan Chimet, Gheorghe Fratostițeanu și alții. A fost arestat în 1947 sub învinuirea de "conspirație împotriva siguranței statului". Deținut și torturat în beciurile Securității, este eliberat în 1951 cu o fractură nevindecată a unei gambe, căpătată în urma bătăilor suferite în timpul detenței. Moare prematur și tragic la 3 februarie 1952, în București.
Opera
Plantații, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1945
Steaua Venerii, ediție îngrijită și prefață de Barbu Cioculescu, București, Editura pentru Literatură, 1969
Plantația de cuie, ediție, studiu critic, note și variante de Barbu Cioculescu, București, Editura Vinea, 2003
|
Ajánlott Alkotáso
