|
Önéletraj Jaroslav Seifert
Jaroslav Seifert (n. 23 septembrie 1901, Praga - d. 10 ianuarie 1986, Praga) este un scriitor, poet și jurnalist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984.
S-a născut odată cu secolul 20, iar opera sa este reprezentativă pentru acest secol marcat de războaie pustiitoare și elanuri reînviate, de regimuri totalitare și mișcări de rezistență, de răsturnări politice ce au schimbat fața lumii.
Jaroslav Seifert intră de tânăr în Partidul comunist cehoslovac: editează jurnale (Rovnost, Srsatec, Reflektor), pune bazele mișcării artistice Devìtsill și, la numai 20 de ani, încredințează tiparului prima sa culegere de poeme. ,,El este în poezie - se scria la debutul său - cam ce a fost în pictură vameșul Rousseau". În scurt timp devine unul din liderii avangardei cehoslovace. Nu peste mult, însă, această calitate avea să-i fie contestată, ca urmare a excluderii sale din partid, după ce semnase un manifest împotriva tendințelor de bolșevizare a Partidului comunist cehoslovac. Jaroslav Seifert este în egală măsură adversar al bolșevismului și nazismului. Acest fapt îl face indezirabil pentru multă vreme. În 1977, alături de Vaclav Havel și Pavel Kohout semnează Charta '77, faimosul document care punea la îndoială legitimitatea regimului comunist de la Praga, cerând autorităților să se conformeze scopurilor și principiilor Cartei Națiunilor Unite și Declarației Universale a Drepturilor Omului. Documentul disidenților din Cehoslovacia a produs un șoc în întreaga lume comunistă, fiind un exemplu de curaj civic și de acțiune politică.
Seifert este unul din acei creatori cărora nu li se poate contesta valoarea, astfel că în perioada deschisă de "primăvara pragheză" i se atribuie titlul de Artist al Poporului și, pentru scurt timp, funcția de președinte al Uniunii scriitorilor cehoslovaci.
Se stinge din viață în 1986, la doi ani după primirea Premiului Nobel.
Există și un episod românesc al traseului seifertian: în anul 1985, poetul până atunci necunoscut publicului românesc, este prezentat în revista cehoslovacă Orizont, care apărea la București, de către redactorul ei șef Paul Lampert. În anul următor, aceeași revistă alocă două pagini unui amplu interviu cu marele poet și versurilor sale "Poem de primăvară", în traducerea poetului clujean Aurel Rău. (Orizont, numerele 36/1985 și 39/1986)
După 11 ani de la acest prim semnal editorial, marelui poet avea să-i apară și cel dintâi volum la București, prin grija editurii Art, "Toate frumusețile lumii", o selecție autobiografică alcătuită și tradusă de Jean Grosu, cel ce l-a dat cititorului român și pe nemuritorul soldat Șvejk.
Opera
Orașul în lacrimi (Mìsto v slzách) 1921
Numai dragostea (Samá láska) 1923
Pe undele TSF (Na vlnách TSF) 1925
Privighetoarea cântă fals (Slavík zpivá špatnì) 1926
Porumbelul călător (Poštovni holub) 1929
Stele deasupra Raiului (Hvìzdy Rajskou Zahradou) 1929
Poemul argilei (Jablko z klína) 1933
Mâinile lui Venus (Ruce Venušiny) 1936
Adio primăvară (Jaro sbohem) 1937
Îmbrăcată în lumină (Zhasnìte svìtla) 1938
Evantaiul Bozenei Nemcova (Vìjíø Boženy Nìmcové) 1940
Podul de piatră (Kamenný most) 1944
Casca plină de pământ (Pøilba hlíny) 1945
Mâna și flacăra (Ruka a plamen) 1948
Până când nu plouă pe sicriu (lipsă titlul ceh) 1948
Cântec despre Viktorka (Píseò o Viktorce) 1950
Mica mamă (Maminka) 1954
Copilul și stelele (Chlapec a hvìzdy) 1956
Concert pe insulă (Koncert na ostrovì) 1965
Cometa Halley (Halleyova kometa) 1967
Cartea orașului Praga (Kniha o Praze) 1968
Umbrela lui Picadilly (Deštník z Piccadilly) 1979
Semnul ciumei (lipsă titlul ceh) 1981
Toate frumusețile lumii, (Všechny krásy svìta) 1982
A fi poet (Býti básníkem) 1983
|
Ajánlott Alkotáso
