Celor de la „Meşterul Manole"

Uitaţi-mi, prieteni, şi ochii şi cântul,
Uitaţi-mi şi mâna cu care v-am scris,
Pe genele ude coboară un vis
Mai greu ca pământul.

Când umbrele serii pe rând vor veni
Să-mi şteargă din minte-nnoptate poeme,
Voi scrie cu pana uitării pe vreme:
- „Eu nu voi muri!"

Desprins dintr-o viaţă, voi merge spre alta,
Nu văd deci, prieteni, de ce m-aţi jeli,
Păstraţi-mi doar chipul în marmoră gri
Cioplită cu dalta.

Căci vreau să rămână şi fruntea şi visul
Şi gura aceasta cu care-am iubit,
În marmora rece şi-n chipul cioplit
Voi şti Paradisul.

Şi-n serile-nchise în linişte brună,
Când gâlgâe vinul din cer în podgorii,
Strângeţi-mi cu grijă pierdutele glorii
În albă cunună.

Pierdeţi-mi, prieteni, şi urma-n cetate,
Uitaţi-mi şi mâna cu care v-am scris,
Pe genele ude coboară un vis
Din singurătate.