În râvna pentru-nalte-aureole,
prin verzi mocirle-ades ne-mpotmolim.
Zidim minuni, dar ce urcăm sublim,
surpându-se, ne-ngroapă sub cupole.

Dârji, ne-ndreptăm spre alt Ierusalim
și-nfrânți ne-ntoarcem, fără de busole.
Culegem viermi din funduri de corole
și iad din ochi cerești de heruvim.

Dăm de alt chip privindu-ne-n cristaluri
și de-un obraz de ceață prin oglinzi;
cădem, striviți de proprii idealuri,

și, totuși, punem schele noi și grinzi,
și-nfășurați în calde răni ca-n șaluri
pornim-nainte crunți și suferinzi.