I

pietrei
ce domină
grădina, totdeauna i se lasă
loc pentru vreme

chipul mic al ploii


II

fântâna
tu


III

lin
l-a străpuns
ca o pasăre
asfințitul


IV

umbra
înflorită mă primește
ca un dar

fântâna
sau poate numai glasul

în umbra florii parcă îngropat


V

apa grădinii unui ac de pin

a înfloririi unei crisanteme
identice-n curbură cu linia descrisă
de spada fulgerată
în purpură


VI

marea: cameliile!


VII

viața
această
eleganță a aerului


VIII

aici! acum!


IX

privirea
ca un nor
atingeri de versete
de ace și cristale
în aerul Grădinii
cinul ce-ntinse coarde
spada-n lumina sa


X

tot ce atingi e din cuvinte

petale, ce se lasă
pe munte
dimineața!


XI

vălul
e-aproape stins
ascunsă
fața

numai raza
privirii
ce se frânge

asemeni
asfințirii
degetele
ezită


XII

în suflet
petală cu petală
cum se coboară-ncet
ceruri coboară