Zi, măi, zi! Fi-ți-ar ghitara a dracului,
Degetele tale joacă pe ea ca dinții daracului.
Aș vrea să mă înec în acest năduf.
Amicul meu, amicul meu, uf,
Nu te mai uita la brățările ei,
La mătasa rochiei, la cercei,
La această femeie am căutat fericire
Și am aflat negura, pieire.
Nu știam că dragostea e molimă, huidumă,
Nu știam că dragostea e ciumă.
A venit spre mine, a privit
Și m-a înnebunit.
Cântă prietene, să-mi aduc aminte,
De viața dusă mai înainte.
Las-o să o sărute cine-o vrea,
E târfă și e draga mea.
Mai stai! Mai stai! N-o înjur, o chem,
Și n-o blestem.
Hai, dă-mi ghitara. Vreau pe coarda groasă
Să cânt despre viața-mi furtunoasă.
S-a spart cupola verde-a vieții mele.
Inima mea acum e o desagă
Cu vise mari de aur și cu stele.
Multe fete am pipăit,
Le-am strâns prin colțuri, le-am ciupit.
Dreptatea pământului s-a răzbunat:
Cu ochii copilăriei am privit mirat
Dulăii ce lingeau mârâitori
Cățelele, sub coadă, de scursori.
De ce să fiu gelos?
De ce să fiu bolnav, sfios?
Viața noastră: patul și cearceaful,
Sărutul pătimaș, prăpădul.
Zi, zi mai tare! Mâinile fatale
Să cânte zilele-mi fatale.
Știi ce? Mai bine dă-le-n măsa, iată,
Eu n-o să mor, amice, niciodată...