Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Plutește împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb și-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.

Și, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârșite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obișnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar pașii-s grei de trudă, privirile mă dor,

Veșmintele-mi sunt zdrențe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veșnicei pierzanii!