Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
și atâtea doruri plâng,
în nopți tomnatece,
fremătătoare.
Sub cer speriat
de șuier de cocori,
mă frâng
și ne-ncetat
renasc și mor
de mii de ori.
În crâng
e gol
și nimeni nu mai vine,
să-mi strângă pieptu
-năbușit,
când de răcori,
când de suspine.
Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
și-atâtea doruri strâng,
nerăbdătoare.