Ea era perfectă, era și superioară
era, practic, un model pentru noi toți.
Toate dimensiunile ei erau ideale, de invidiat
măsurile cele mai superioare și mai perfecte cu putință.
În preajma ei îmi măsuram cuvintele cu cea mai mare grijă
eram foarte atent la tot ce-i spuneam
îmi cîntăream și măsuram cuvintele la milimetru și la secundă
pînă cînd, tot măsurîndu-le și tot cîntărindu-le
cuvintele mele au început să aibă și ele dimensiuni ideale, de invidiat
deveniseră cuvinte-manechine, modele și top-modele
cu măsurile cele mai superioare și mai perfecte cu putință.
În scurt timp, nu mai puteam face
nici o diferență între ea și celelalte cuvinte:
ea devenise cuvînt și cuvintele mele deveniseră femei exemplare
care semănau izbitor de bine cu ea.