- Totuși acest moment de veșnicie,
De revărsări, furtuni neferecate,
Înaintând, procesiuni, spre vastul
Ondinei pântec ridicat spre lună,
Râzând cu vălul vocilor iubirii;

Vezi Marea asta, diapazonu-i sună
Pe suluri de argint sentinți de nea,
Cu sceptrul groazei totul să răpună
După cum spune ea că-i rău sau bun,
Doar sfinte mâini unite ar cruța.

San Salvador, și mai departe, unde
Clopote-n stea răspund iluminării,
În pajiști înflorite – un adagio
De insule – Risipitorul meu –
Desăvârșește mărturia mării.

Iată rotite-n umerii săi ore!
Grăbește, cât se-mpart averi de valuri
Și spume, din bogata-i palmă goală –
Cât sunt aievea: somn, pieire, dor,
Clipă închisă-n floarea plutitoare,

Ne leagă-n timp și teamă, Anotimpuri,
Corăbii, menestreli de foc carib,
Nu ne lăsați la țărm cât nu răspunde-n
Mormântul nostru volburat – al focii
Ochi mare țintă către paradis.