Mi-e dor de casă, dor de casa mea,
Mi-e dor de-o casă care nu exista,
Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie trista,
Cu cer în cer si-n gard cu-o fantanea.

Ea nu se afla azi în nici un sat,
O rezidesc din lacrimi si nestire,
Mi-e dor de casa mea din amintire,
Care-a plecat si ea, când am plecat.

Batranii mei se afla în pereti,
Sau vitele îi calca în copite,
Mi-e dor de casa mea pe negandite,
Mi-e dor de dorul fostei mele vieti.

Baiatul meu zideste el, acum,
Naluca-nlacrimatei sale case,
Un pumn de var în zid si altu-n oase,
Stau, el si casa, în acelasi fum.

Si iata-l, pune mana pe pământ,
Si nu se joaca, sta si se ridica,
Si carnii mele i se face frica,
In clipa când atat de-aproape-i sunt,

Incat baiatul meu si-al nimanui,
Iubindu-si fiul si uitandu-si tatal,
Inca mi-e dor de casa mea, când iata-l,
El mă zideste-ncet în casa lui.

Si carnea mea, fiindu-i dor mereu
De-o casa ca un fulgerat de apa,
Tărână e si viata mea e groapa
Langa-naltarea lujerului meu.