GALATHEEA


Statuia se înalță să privească.
Oricare lovitură-i chin.
Sufere piatra dar frumosul iese
Din adâncimea gândului deplin.

Încet, încet își scoate îmbrăcămintea,
Și-arată gâtul, umerii și sânii,
Trăgând în jos veșmântul ca să-și vadă
Nerabdătoare puritatea mâinii.

Își dezvelește mijlocul și șoldul
Cu zâmbet cald și ochiul sfiicios.
Cu cât coboară însă către coapse
Cu-atât își lasă pleoapele în jos.

Ar încerca să nu se mai dezbrace
Da-i și dorința ei de-a se vedea.
Cu orice țipăt ce i-l smulge dalta,
Femeia crește și mai mult în ea.