Dacă vreodată-n țara vieții,
în zgomotul bilciului și-al pieții
copilaria-mi pală ce-nflorea,
îngerul meu grav l-aș uita –
bunătatea-i și veșmîntul frumos,
mîinile ce se rugau, mîna ce binecuvînta –
în cele mai tainice visuri însă,
voi păstra veșnic aripa strînsă,
ce ca un alb chiparos
la spate îi sta...