Cand voi muri, stiu ca va fi o zi
frumoasa, voi culege-n palme soare
si voi simti intaia sarbatoare,
gandind ca maine n-am a ma trezi.

Copacii, doar de dansii de-o sa-mi para
rau, cand ii voi vedea cu ceru-n brata
vestind la geam ciudata dimineata
in care toate trebuie sa moara.

Ma va cuprinde-o dragoste natanga
de mine, lacrimi tulburi de pamant
in coltul gurii mele-or sa se stranga
si voi zambi, mirata ca mai sunt.

Dar pe neasteptate o sa creasca
o noapte pe deasupra fruntii mele,
si deopotriva, zambete si stele,
departe, mai departe or sa palesca.

Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se loveste-un ram de cercevea,
cum plange langa mine cineva
incet, de parca m-as putea trezi.

Si dintr-o data totul sub pleoape
cazand adanc spre linistea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
si totusi prea departe, langa voi.

1937