Din cer a venit un cântec de lebada.
Il aud fecioarele ce umbla cu frumuseti desculte
peste muguri. Si pretutindeni îl aud eu si tu.

Calugarii si-au închis rugaciunile
în pivnitele pamântului. Toate-au încetat
murind sub zavor.

Sângeram din mâni, din cuget si din ochi.
In zadar mai cauti în ce-ai vrea sa crezi.
Tarâna e plina de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de calcâie
si prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, si iata cânt:
cui sa ma-nchin, la ce sa ma-nchin ?

Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fara sa stiu mi-am muiat si eu mânile
în apele lor. Si-acuma strig :
O, nu mai sunt vrednic
Sa traiesc printre pomi si printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri salbatice -- omorâti-mi inima !.