FATMA

In faptul dimineții,prin parc,îngândurată
Se plimbă visătoarea Fatma, frumoasa fată
A mareluiBen-Omar, califul din Bagdad-
Si tinerele-I plete de peste umeri cad
Pe pept, și ea le prinde mănunchiu în alba-I mănă.
Zîmbind s’așează fata aproape de fântână
Pe o lespede de marmur, privind cu gândul dus
La gura de balaur ce-asvârle apa’n sus.

Tiptil atunci din umbra tufișuluui răsare
Nin-Musa, rob din Jemen, El ese din cărare,
S-apropie de fată,o prinde pe furiș,
S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș
Fatma răsare’n țipăt de spaimă’ ngălbenită
“El are fes albastru și haina sdrănțuită!”-
Si grabnic enucii se ‘nșiră ,urmărind
Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin,și-l prind.

Fatma plîngînd se duce la tată-seu și-I spune
“Voiu pune servitorii să’l bată !.Si voiu pune
Să-l târăe d’alungul Bagdadului, legat
De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat !
Mișelul !” Si Ben-Omar izbește cu piciorul
Si dă un semn.In lanțuri legat, cutezătorul
Nin-Musa intră palid, cu ochii la pământ
El are fes ca’n Yemen și-o sdranță de vesmânt

Fatma stă răzimată de al tronului pilastru,
Si slavul stă ‘nainte-i.El are fes albastru,
Si-albastrii are ochii, d’un farmec dureros;
E tiner si e palid și-atât e de frumos!
S’aruncă furtunatic spre rob atunci Sultanul
Si-I fulgeră ‘n cap ochii și ‘n mână iataganul ;
“Acesta e ?” Si fata se ‘ndoaie putintel:
“N’a fost acesta tată !-Să nu lovești în el !”