brusc transformat în cenușa strălucitoare,
albie a lacrimilor de vanilie
trupul tău le lumina bărbaților nopțile
întunecate
și-acum noaptea-n care ești e mai departe
de orice lumină
și-ntr-un fel sau altul, o să te uităm,
și nu e cinstit
dar aici pe-aproape sânt trupuri adevărate
și viermii tânjesc după oasele tale
iar asta li se întâmplă și urșilor
și elefanților, tiranilor și eroilor și
furnicilor și broaștelor,
și totuși, tu ne-ai dăruit ceva,
un fel de victorie,
de-aia-ți zic: e bine așa, iar acum
pune capăt doliului nostru;
uităm, cum uităm o floare ofilită
și aruncată, uităm, ne amintim,
așteptăm.
copile, copile, copile,
ridic paharul, îl țin ridicat
un minut întreg
și zâmbesc.


* din volumul "dragostea e un câine venit din iad";
Editura Polirom; traducere de Dan Sociu