Mergeam prin zăpadă înfrigurat
când deodată am auzit-o strigându-mă dinapoia mea:
"Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine, ea m-a rugat,
cele două picioare din spate
în laț greu îmi sunt ferecate.
Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine", mi-a zis.

Mergeam înfrigurat și nici că-mi păsa,
vulpea argintie din laț spre mine se lungea,
"Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine", mi se ruga,
mie nici că-mi păsa,
înfrigurat pe zăpadă mergeam,
fără de suflet în mine și fără de ram,
se albea argintiu spre dimineață,
vulpea prinsă în laț se lungea ca o frânghie în spatele meu
începuse să ningă, dar tot o mai auzeam
cum mă ruga s-o iau cu mine.

Mergeam înfrigurat prin zăpadă și mă ningea,
vulpea argintie în spatele meu se lungea,
ca o rază a frigului se făcea,
"Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine", scâncea,
cât un orizont de lungă și de curbată se făcuse ea,
vulpea argintie cu picioarele de pe urmă în laț,
ca o rază rece a fulgilor de nea,
din urmă mă ajungea și nu mă ajungea.
"Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine, ia-mă, ia-mă cu tine!"
Mă înfrigurasem de tot și mergeam prin zăpadă
și ningea atât de des
încât de vedere nu mai aveam nevoință.


* din volumul "Noduri și semne", 1982