Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate'ntinse catre tot ce vine,
cu ochii'n lacrimi, catre cate pier.

In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcă-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.

Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n'au putut zboare,
te'nchizi ranita, peste renuntari.

(Inchisoarea Aiud)