Trec norii peste trupul tău,
Sus, foarte sus și-nghețați,
Puțin turtiți ca și când

Ar pluti peste-un geam nevăzut,
Altfel decât lebedele
Fără sclipiri ;

Altfel decât tine,
Fără a fi legați cu sfori.
Răcoroși, albaștri. Altfel decât tine –

Tu, cel culcat pe spate,
Cu ochii la cer.
Oameni-păianjeni te-au capturat,

Răsucind și-nnodând măruntele lanțuri,
Șperțurile lor –
Cusute cu ață albă !

Ce strașnic te urăsc cu toții !
În văile dintre degetele tale, ca niște viermi prăpădiți, se agită,
Ar dori să te vadă dormind în vitrinele lor,

Degetul acesta și celălalt, o relicvă.
Calcă peste ei !
Cu pasul tău de șapte poște să treci peste ei, asemenea

Depărtatelor, inaccesibilelor spații ce se rotesc în Crivelli.
Ochiul tău să fie un vultur,
Umbra buzei tale, un abis.