Nu-mi poți ierta greșelile trecute
Și-mi spui că-s șchiop și mă-nconvoi. Mai mult
Ce pot să fac, ajuns la senectute,
Decât să tac în beznă și s-ascult?
Căci nu-mi poti da, iubite, nici juma’te
Din tot disprețul ce îl port deja,
Știindu-ți voia crâncenă, în spate ;
Mă vei urî și-apoi mă vei uita,
Iar eu – pribeag –, cu numele-ți pe buze,
N-am să alerg ca să îți ies în drum
Și n-am să-mi ca’t în neștiință, scuze
Ca să-ți vorbesc de dragoste, de-acum.
Am să-mi denunț, cu vorbele-ți, făptura,
Căci ura ta în mine naște ura.