De-aș putea cel puțin să constrâng
în acest ritm greoi al meu
ceva din sclipirile tale;
de mi-ar fi fost dat să pun în armonie
cu vocile tale bâlbâitul vorbei mele:
eu care visam să-ți răpesc
cuvintele sărate,
în care natura și arta se-mpreuna
să-mi strig mai bine melancolia
de copil îmbătrânit ce nu trebuie să cugete
N-am în schimb decât literele grosolane
ale dicționarelor, și obscura
voce dictată de dragoste răgușește,
se face tânguitoare literatură.
N-am decât aceste cuvinte, care asemenea unor femei ușoare
Se dăruiesc oricui le cere;
N-am decât aceste fraze obosite
pe care vor putea să mi le fure mâine
studenții canalii în versuri adevărate.
bubuitul tău crește și se dilată
albastră noua umbră.
Mă părăsesc ca încercare gândurile.
Simțuri nu mai am; nici sens. N-am margini.