În jilțuri fără reazăm, stricatele bătrîne,
Cu vinete și pale spoiri sub ochi fatal,
În jur’urechii mucezi făcînd să se adune
Ciocniri de pietre rare și clinchet de metal,

Înconjură tapetul mesei de joc, fatală,
Au fețe fără buze, din buze-a dispărut
Roșeața; și-a’ lor gheare cu-o febră infernală
În decolteu tot cată vreun gologan pierdut.

Pentru a cerne umbre ce-n van se risipesc
Sub șirul lung de lustre al ternului tavan,
Pe fruntea-nsîngerată a marilor poeți
Lumina și-o revarsă largi faruri în noian.

Tablou-acesta negru-n care, și eu eram actor,
Eu însumi, într-o grotă, pe coate sprijinit,
În noapte l-am visat, cu ochi clarvăzător,
Tăcut și sumbru, rece și palid, dar tînjind,

Tînjind la-mpătimirea ființelor acestea,
De nimeni ținînd seama, negustorind pe față
Vechea onoare una și alta frumusețea,
Învăluite toate de sumbra îmbătare ce veselia-nalță.

Dar sufletu-mi se teme de-a-nvidia pe-acești
Ce-aleargă toți spre-abisul cel gol și larg căscat
Și sîngele sugîndu-și, sătui de el aleg
Durerea-n loc de moarte și iadu-n loc de neant!