Vocea ta e o linie peste lucruri sărind
Și poate că-ntr-o bună zi o s-o prind,
Dar n-o ating, zău,
O țin doar puțin la mine în mână și
O las să zboare din nou...

Nu te speria dacă la un moment dat o să simți ceva,
O respirație aproape de tot peste ceafa ta:
E propria ta voce !
Poate că nici n-o vezi, las-o
Să zboare din nou !

Într-un colț vei observa
Cărți și licurici...
Ei se-aprind doar rar de tot
Și când ești tu aici !
E plăcut să-i vezi arzând
Ca niște stele mici...

Buza ta lasă urme în aer mereu
Și-i destul de greu
Să trec toate astea, aici, în caietul meu...
Nu, nu, nu...
Poate că nici nu-i bine ce fac, poate
Că-i plictisitor !

Nu te las să zbori de-aici,
N-ai de ce să zbori.
Þi-am adus covrigi și nuci
Și ți-am adus și flori,
Păsări mici se-opresc la geam
Și-ți cântă până-n zori...