Motanul alb, celibatar, se uita
in alba stralucire a oglinzii,
fara-a putea-ntelege ca albeata
si ochii aurii nemaivazuti
in casa pina-atunci sint ochii lui.
Cine-ar putea sa-i spuna ca e doar
vis al oglinzii celalalt motan?
Imi spun c-acesti motani armoniosi,
cel din oglinda, cel cu singe cald,
simt simulacre-ngaduite vremii
de-un arhetip etern. Astfel, Plotin,
si el o umbra,-acum, ne-ncredinteaza.
Din ce Adam mult mai batrin ca raiul,
din ce divinitate nepatrunsa
ne tragem si sintem oglinda-i sparta?