Era o noapte-nseninată...
Pe boltă luna fulgera
Sub licărit mai mic de stele
Când Ea iubire îmi jura,

Strângându-mă cu brațe line,
Așa ca iedera stejarul,
Jurând că dragostea-i va ține
Cât s-o mai teme lopătarul

Pe mare, iarna, de furtună,
Sau turmele, de lup flămând;
Cât va sufla spre-Apolo vântul,
Prin plete blonde fluturând.

În ochii mei, acum, Neeră,
Descrești cu noaptea ce o dai
Unui zelos al dezmățării
Și nici de zei rușine n-ai.

Pe tine supărat, ca mâine
De alta mă voi îndrăgi
Să nu mă doară frumusețea-ți
Când iarăși ne-om vedea-ntr-o zi.

Iar tu, alesul ei de astăzi,
De fericire luminos,
Cel care treci pe lângă mine,
Trufaș de-amaru-mi dureros,

Mai stai un pic... oricât să-ți fie
De mare lanul sau pășunea
Și Pactolul să-ți care aur,
Să-ți scânteieze-nțelepciunea

Ori să-i întreci pe toți prin farmec,
Ea-n locu-ți altul va fi pus
Și te vei stinge de tristețe.
Ci eu voi râde-atunci nespus!