agonia
magyar

v3
 

Agónia - Művészeti Műhelyek | Szabályo | Mission Lépj kapcsolatba velün | Regisztrál
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Cikk Közösségek Pályazat Esszé Multimédia Személyese Vers Sajt? Próza _QUOTE Forgatókönyv Speciáli

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


A szerző további alkotásai


Ennek a szövegnek a fordítása
0

 Tagok kommentárja


print e-mail
Megjelenitése: 10416 .



Oda ostașilor români
vers [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Vasile_Alecsandri ]

2006-04-04  | [Ezt a szöveget a következ. nyelven kell olvasni romana]    |  Könyvtárba beírt Luiza Oana Grosu



Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei șoimani de munte!
Am cântat în tinerețe strămoșească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viață,
Ce-ați probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare!

De la domn pân' la opincă, duși de-o soartă norocoasă,
V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă
Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime,
Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime,
Ș-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată,
Cine-am fost odinioară, cine iar vom fi odată!

Să trăiți, feciori de oaste! Domnul sfânt să vă ajute
A străbate triumfalnic în cetăți și în redute,
Ca la Rahova cu turnul, ca la Grivița cu zborul,
Ca la Plevna, unde astăzi cei întâi ați pus piciorul,
Înfruntând pe-Osman-Gaziul, și prin fapt de bărbăție
Ridicând otară mică peste-o mare-mpărăție!

O! viteji de vită veche! Auziți în depărtare
Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare?...
Sunt bătăile de inimi a întregui neam al nostru
Ce adună zi și noapte dorul lui cu dorul vostru,
Sunt vărsările de lacrimi pentru-acel care se stinge,
Sunt urările voioase pentru-acel care învinge!

O! români, în fața voastră, colo-n tainica cea zare,
Vedeți voi o rază vie care-ncet, încet răsare,
Străbătând prin umbra deasă de lungi secoli adunată?
E voiosul fapt de ziuă mult dorită, mult visată,
E lumina re-nvierii, e luceafărul sperării,
E triumful luptei voastre, soarele neatârnării!

Dragii mei! din focul luptei oteliți când vă-ți întoarce
La cămin, unde românca, așteptând, suspină, toarce,
Tot poporul: rudă, frate, soră, mamă și părinte,
Ca la domni, cu pâini și sare, vor ieși vouă-nainte.
Căci din voi fieștecare poartă-n frunte o cunună
Și de gloria de astăzi, și de gloria străbună!

Pas dar! pas tot înainte! timpul vechi din nou zorește!
Viitorul României dat-a mugur ce-ncoltește!
O, copii! de voi sunt mândru, simt acea mândrie mare
Care crește cu mărirea unui neam în deșteptare.
Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice!
Astăzi lumea ne cunoaște: Român zice, Viteaz zice.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Az irodalom, kultúra és vers háza. Írj és élvezd a cikkeket, esszéket, prózát, klasszihus verseket és versenyeket poezii
poezii
poezii  Keresés  Agónia - Művészeti Műhelyek  

Az oldalakon megjelent bármely anyag közlése engedélyünk nélkül, tilos.
Copyright 1999-2003. Agonia.Ne

E-mail | Publikálási és bizalmassági politik

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!