Și-a făcut vioară de sticlă, vrând să vadă muzica. A urcat
barca în vârful muntelui și a așteptat merea să ajungă la el.
Noaptea citea "Mersul trenurilor"; stațiile terminus îl mișcau
până la lacrimi. A cultivat trandafiri fără "d". A scris un
vers pentru creșterea părului și încă unul
pe aceeași temă. A stricat ceasul din turnul primăriei, ca să
oprească pentru totdeauna să mai cadă frunzele din copaci. Din
ghiveciul de arpagic, vrea să dezgroape un oraș. Þine pământul la
picior, satisfăcut, tacticos, căci dacă doi și cu doi fac doi e
fericit. Spunându-i-se că nu mai există, neputând muri de durere
a trebuit să se nască. Acum trăiește pe undeva, face cu ochiul și
crește. La timp! Pe vremuri bune! Maică Precistă, Mașină Dulce
a Binefacerilor, pentru a avea o distracție ca lumea și bucurii
nevinovate, dăruiește-ne măscărici.