Vara și viața noastră erau dintr-o bucată
Câmpul mânca tăcut culoarea fustei tale frumos mirositoare
Aviditatea și constrângerea se întâlniseră din nou
Castelul din Maubec se afunda în lut.
Curând avea să se dărâme ruliul lirei sale
Violența plantelor ne făcea să ne clătinăm
Un corb vâslaș întunecat abătându-se din escadră
Pe mutul silex al amiezii sfâșiate
Ne însoțea acordul cu gingașe mișcări
Secera pretutindeni trebuia să se odihnească
Raritatea noastră începea o domnie
(Vântul lipsit de somn ce ne zbârcește pleoapa
Vrea întorcând în fiecare noapte pagina consimțită
Ca fiecare parte pe care o rețin din tine
Să fie întinsă până într-o țară de vârstă-înfometată
Și de gigantic lăcrimar)

Era la începutul unor ani încântători
Pământul ne iubea un pic îmi amintesc.